luni, 6 noiembrie 2017

TORT DeMENT(A)


Nu stiu sincer cand si cum a iesit tortul asta, pentru ca l-am facut extrem de simplu si de rapid. Am avut asa o pofta “DeMenta”, drept pentru care am cumparat o caserola cu frunze proaspete de menta aromata, si nici una nici doua, m-am apucat sa le transform intr-un deliciu fin.

Mi-am dorit sa fie o reteta vegana integral raw, desigur fara zahar si fara gluten, cum v-am obisnuit, dar si cat mai simplu de preparat. Este un tort care se potriveste si pentru caldurile verii, datorita aromei racoritoare de menta si a unui strop de lamaie, dar si suficient de consistent pentru frigul iernii, datorita blatului crocant si a glazurii bogate.


Puteti folosi o forma de tort cu pereti detasabili (inel culinar), sau un vas din sticla transparenta.

Iata deci cei 3 pasi simpli pentru cele 3 straturi:

BLAT:
  • curmale ½ cana, inmuiate in prealabil minim 2 ore;
  • migdale 1 cana, inmuiate in prealabil minim 3 ore sau peste noapte
  • daca doriti sa fie extra dulce, puteti adauga si 1 lingura indulcitor.
Ingredientele de mai sus se maruntesc uscat, fara lichid, intr-un procesator alimentar, astfel incat sa iasa un amestec crocant si foarte lipicios. Nu e nevoie sa iasa crema, e suficient doar ca migdalele sa fie zdrobite. Apreciati singuri cum va place textura, si aduceti compozitia lipicioasa de pe peretii blenderului cu lingura de cate ori e nevoie, ca sa se marunteasca uniform.

Compozitia astfel rezultata se asterne pe fundul vasului si se apasa bine cu o spatula, se niveleaza uniform. Acesta este blatul.



CREMA DE MENTA:
  • caju 1 cana, inmuiat minim 2 ore
  • frunze de menta proaspete  - o legatura – puneti doar frunzele, fara tije;
  • apa ½ cana (minimul necesar pentru procesare in blender);
  • zeama de la ½ lamaie (pentru o nota fresh acrisoara care sa combata dulceata nucilor caju);
  • ulei de cocos (preferabil bio si nerafinat) ¼ cana – va ajuta la mentinerea in forma a cremei la rece;
  • optional: spirulina pulbere ½ lingurita, pentru o culoare mai intens verzuie (nu modifica gustul)
Toate ingredientele de mai sus se pun in blender si se mixeaza pana iese o pasta foarte fina si omogena, apoi se toarna peste blatul crocant, se niveleaza uniform si se da obligatoriu la rece inainte de urmatorul pas minim 30 de minute, ca sa se intareasca putin crema (va ramane tot fina ca o spuma, insa vom putea turna deasupra glazura de ciocolata mai usor).



GLAZURA DE CIOCOLATA
  • cacao (sau faina roscove) – 2 linguri cu varf;
  • ulei de cocos nerafinat – ½ cana;
  • indulcitor dupa gust, intre 1-2 lingurite si 1 lingura, in functie de ce ingredient folositi.

Uleiul de cocos trebuie sa fie topit pentru aceasta etapa (daca s-a intarit in borcan, scufundati borcanul intr-un vas cu apa calda timp de cateva minute). Se amesteca cele 3 ingrediente, uleiul, cacaoa si indulcitorul, pana se omogenizeaza complet, apoi se toarna peste stratul de crema anterior.
Pentru o intarire rapida si uniforma a glazurii recomand sa bagati din nou la rece tortul, glazura se va intari foarte repede.



Dupa ce s-au intarit toate straturile suficient, puteti scoate tortul din forma (daca ati folosit o forma cu pereti detasabili), sau puteti taia felii. Pentru ornat am folosit frunze proaspete de menta si caramel vegan (obtinut din curmale hidratate, un praf de sare, si o lingura de sirop de agave).




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

SALATA "FULLY LOADED" - Exotic Style

                      Dragii mei, nu ma pot abtine sa nu impartasesc cu voi cea mai noua descoperire culinara din domeniul vegetalelo...