miercuri, 5 aprilie 2017

SPANAC DE POST CU GARNITURA DE FASOLE MUNG

O reteta simpla si de post, pentru ca avem nevoie si de asa ceva. E acum vremea spanacului, dar in ultimii ani s-a gasit spanac proaspat tot anul, iar pofta mea de verde este vesnica.



Sa incepem deci. Pentru aproximativ 4 portii aveti nevoie de:

- 1 kg frunze de spanac proaspat
- 2 cepe
- 1 rosie mare / 5-6 rosii cherry;
- 4-5 catei usturoi;
- 3 lg ulei (pt calit)

Pentru sos:
- 2 lgt pasta tomate, desfacuta in aprox 150 ml apa / 150 ml bulion de casa;
- 1 lgt boia dulce;
- 1 praf sare.

Garnitura:
- 80-100 g fasole Mung



Spanacul se alege, se spala, si se opareste rapid. Punem o oala cu apa si sare la fiert, iar cand apa clocoteste, punem cate o mana de spanac la oparit. Lasam sa fiarba cam 1 minut, apoi scoatem intr-o sita si-l lasam la scurs. Nu vrem sa-l fierbem prea mult ca sa nu-i anulam toate proprietatile, ci doar il oparim, cat sa se inmoaie. Il lasam sa stea putin la scurs in sita, intre timp se mai racoreste.

Curatam si tocam ceapa, si o punem la calit intr-o tigaie inalta, cu vreo 3 linguri ulei, si un pic de apa, cu un praf de sare. Cand ceapa s-a facut aurie, adaugam spanacul tocat, rosia tocata marunt (si eventual decojita), si cateii de usturoi tocati si ei marunt. Lasam sa se armonizeze in tigaie cam 5 minute in formula asta, apoi preparam sosul: bulionul (sau pasta de tomate dizolvata in apa), boia, si daca mai este nevoie mai adaugam sare.

Va mai puteti juca cu aromele, adaugand ienibahar, piper, maghiran, sau ce va mai doriti. Rezultatul este o mancare zemoasa si savuroasa.

In amintirea zilelor de demult, cand consumam spanacul cu un ou ochi alaturi, am cautat o sursa de proteina care sa se potriveasca drept garnitura. Alegerea mea a fost fasolea Mung, fiarta simplu in apa cu sare. Despre fasolea Mung va pot spune ca este aliment ayurvedic. Este ultima mea descoperire in materie de fasole. N-am fost niciodata prietena cu fasolea romaneasca, datorita digestiei dificile si a prepararii si mai dificile. Fasolea Mung insa se gateste si se digera extrem de simplu. Daca o inmuiati in prealabil, nu are nevoie de mai mut de 20 de minute ca sa fiarba. Iar fara inmuiere, poate undeva la 30 de minute de fierbere. Gustul este excelent asa pur, fiarta simplu in apa cu sare. Nu provoaca gaze (sau mult mai putine fata de fasolea romaneasca, depinde cu ce o combinati). O puteti consuma si cruda, incoltita.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

SALATA "FULLY LOADED" - Exotic Style

                      Dragii mei, nu ma pot abtine sa nu impartasesc cu voi cea mai noua descoperire culinara din domeniul vegetalelo...